GUVERNUL PROVIDENTIAL SI VIRUSUL DISCRETIONAR. SAU INVERS…

Se spune ca onorabilul judecator al Curtii Supreme de Justitie a Statelor Unite ale Americii intre 1902-1932,  Oliver Wendell Holmes, Jr. (1841 -1935), calatorind cu trenul companiei Pennsilvania Railroad ar fi fost pus in neplacuta situatie de a nu putea prezenta controlorului biletul de calatorie, negasindu-l…  Incercand sa-l scoata delicat din incurcatura, tanarul functionar feroviar i-a sugerat ca ar putea cumpara biletul la destinatie. Privindu-l amuzat, judecatorul i-ar fi spus: „Problema, dragul meu, nu este biletul, problema este ca daca nu-l gasesc, nu stiu unde merg!”

Istorisirea ar putea fi cu usurinta adaptata, exceptand poate adjectivul „onorabil”, avand drept personaj central pe  oricare dintre liderii nostri politici: parlamentari, Klaus Johannis, Marcel Ciolacu, Ludovic Orban, ministri, primari, lideri ai administratiilor locale, etc.!  

Conceptual, ar putea fi insasi Romania! Persistenta mentinerii pe ultimele locuri in clasamentul european al dezvoltarii economice (apud EUROSTAT!) transforma simpla banuiala a lipsei biletului in certitudine. Abundenta  conferintelor de genul „Romania, incotro?”, „Economia Romaniei, incotro?”, „Cum reconstruim Romania?”, etc. nu sunt decat un plus de confirmare.  

Distorsionarea mediatica a situatiei economice a tarii a devenit o practica guvernamentala  curenta, arareori deranjata  de mass-media si acceptata cu nejustificata indiferenta  de majoritatea cetatenilor, consumatori generici pacaliti, direct sau subliminal, nu doar de supermarketuri, de farmacii, de banci, ci de chiar guvernanti…

Acceptand faptul ca din sfera serviciilor secrete ar fi (fost) trase semnale corecte de alarma (rapoartele fiind secrete, accesarea lor de catre public este doar indirecta si trunchiata, prin intermediul vectorilor selectati,), exista totusi  documente disponibile public in integralitate,  extrem de serios intocmite.  La fiecare sase luni, Banca Nationala a Romaniei elaboreaza si publica pe propriul site un Raport asupra Stabilitatii Financiare. Fara a fi declarat deschis acest lucru, „segmentul”  vizat prioritar de autorii raportului  este constituit, neindoielnic, de membrii Parlamentului, Presedintiei Romaniei, Guvernului, institutiilor direct subordonate statului sau avand Statul actionar, unitatilor administrativ teritoriale, mass-mediei si, ultimii pe lista… altii!  De ani de zile, situatia macroeconomica si perspectiva sa este sintetizata bi-anual sub forma a cinci indicatori: echilibrele macroeconomice interne, încrederea investitorilor în economiile emergente, riscul privind cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar, structura și costul finanțării deficitului de cont curent și a deficitului bugetar, riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental.

Concluzia sintetica a raportului este o atentionare a carei gravitate nu este decat aparent atenuata de eleganta formularii:  „Evaluările curente semnalează două riscuri de natură severă asupra stabilității financiare din România: (i) creșterea incertitudinii la nivel global și reducerea rapidă a încrederii investitorilor în economiile emergente, respectiv (ii) deteriorarea echilibrelor macroeconomice interne, inclusiv din perspectiva structurii și a costului de finanțare a deficitului bugetar. Un al treilea element de impact asupra stabilității financiare se situează la nivel ridicat: riscul privind cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar. Alte două riscuri sunt de intensitate moderată și privesc (i) nerambursarea creditelor contractate de către sectorul neguvernamental și (ii) accesul la finanțare a economiei reale. Toate cele cinci riscuri sistemice menționate au asociată o perspectivă de creștere în intervalul următor.

Mai putin accesibil publicului dar neindoielnic cunoscut Presedintelui Republicii, Conducatorilor Camerelor si Primului Ministru (cel putin) este raportul „From Uneven Growth to Inclusive Development – Romania’s path to shared Prosperity” elaborat de grupuri interdisciplinare de specialisti, cu implicarea si sub coordonarea  Bancii Mondiale. Parcurgerea acestui raport conduce catre o concluzie datatoare de frisoane: la capatul tunelului nu este nicio lumina, este un tren care vine!

In context european, Romania este tara cu cel mai mare procent de populatie saraca, cea mai putin urbanizata, calificarea fortei de munca este inadecvata necesitatilor unei economii moderne, prezinta disparitati uriase intre regiuni, intre zonele urbane si cele rurale, accesul la servicii publice este extrem de redus… Productivitatea muncii a scazut de la 8.5% inainte de criza financiara la 2,5% dupa criza, populatia a scazut intre 2000 si 2020 (16 mai!) de la 22.8 milioane de locuitori la 19.25 milioane de locuitori, calitatea infrastructurii de transport ne claseaza pe locul 102 din 137 de tari luate in consideratie… Birocratia, impredictibilitatea reglementarilor mediului de afaceri, ponderea mare a intreprinderilor proprietate a statului si guvernanta lor inadecvata submineaza alocarea eficienta a resurselor…

Din pacate, pentru ca romanii de rand sa aiba vreodata oportunitatea de a asista la o dezbatere publica a acestui raport sau a altora similare ar trebui intrunite doua conditii imposibile: un „moderator” suficient de curajos pentru a  intreba si a insista sa primeasca un raspuns si un politician (presedinte, prim-ministru, ministri, parlamentari, etc.) suficient de onest pentru a-si respecta juramantul constitutional!

Zadarnica incercarea de a identifica masuri coerente, intentionate sau luate in baza constientizarii dezechilibrelor structurale macroeconomice. Toate actiunile puterii (pro), opozitiei (contra) sau „satelitilor” politici (oscilant pro sau contra) convergeau – anterior declansarii pandemiei – precum drumurile Romei antice, catre… alegeri anticipate! Nimic nu razbatea din spatele usilor inchise cu privire la  ce urma sa se intampla dupa alegeri, exceptand concentrarea exercitarii puterii in stat – expusa deschis – si gestionarea discretionara a finantelor – trecuta sub tacere.  Motivul secretomaniei abordarii post-electorale ? Sublima, dar… lipsind cu desavarsire!

Explicatia inabilitatii elegant denumita astfel a „clasei noastre conducatoare”, confirmand instinctiv si (sub?!)constient premonitia lui Lenin asupra pericolului burgheziei proletare, este dezarmant de simpla: nu cere nimeni biletul la control! Pentru ca daca l-ar cere cineva, asemenea  onorabilului Oliver Wendell Holmes, Jr. nu ar avea ce sa arate!

Teoretic, ar fi responsabilitatea votantilor.  Care votanti? 40% dintre elevii in varsta de 15 ani sunt analfabeti functionali, 18.5% renunta la scoala, cheltuielile sociale sunt de 14.4% (penultimii in Europa!), 22% din populatie nu are acces direct la apa potabila iar 32% nu dispun de toalete conectate la reteaua publica de apa si canalizare….  Adorarea fara precedent a Sfintei Paraschiva si a altor moaste nu este deloc intamplatoare!

La ultimele alegeri prezidentiale, in primul tur, pentru Klaus Johannis a votat 17.19% din populatia cu drept de vot, iar pentru Viorica Dancila 11.16%. In turul doi, au votat 9 086 784 de alegatori, adica 49.87% din total, presedintele fiind ales de circa 32.41% din „dragii de romani”. Desi participarea sub nivelul de 50% si pronuntarea „contra” sau abtinerea a 67.59% dintre cetateni ar trebui sa fie un semnal de alarma pentru substantialitatea legitimitatii, nimeni nu pare ingrijorat, clamand o victorie „a la Alexandru Macedon” care in realitate este „a la Pyrrhus”! 

Suplinirea dezinteresului (incurajat politic si „sprijinit” educational!) a fost asumata providential de virusul COVID-19. Guvernantii au rasuflat usurati: uitate au fost emfaza declaratiilor privind imbatabilitatea strategiei declansarii si  castigarii  alegerilor anticipate, penibilitatea nominalizarii prezidentiale a prim-ministrilor doar in vederea ne-nominalizarii parlamentare, „abdicarea” disperata a unui candidat pentru a evita… nominalizarea, entuziasta plata voluntar anticipata a rachetelor, crimele nerezolvate de la Caracal, majorarea pensiilor in septembrie, marile procese de coruptie asteptand prescriptia, cazurile Ghita, Popoviciu, Negoita, Adamescu, Udrea, clasarea dosarului APA NOVA s.a., balbaiala pensiilor speciale, a majorarii alocatiilor si pensiilor …  Grija pentru vietile „romanilor” a indurerat pana la lacrimi clasa politica romaneasca, ai carei reprezentanti au invadat micile ecrane pentru a ne convinge ca daca un alt presedinte sau un alt partid ar fi fost la conducerea tarii, milenarul popor roman si-ar fi dat duhul.

Intuind, chiar fara a sti, adevarul profund al unui vechi proverb irlandez care spune ca nu vei reusi sa ari un camp intorcand brazdele doar in mintea ta, guvernantii au realizat necesitatea implementarii de masuri, confirmand justetea caracterizarii ironice a unui actor de catre un ziarist interbelic: ”Cand se duce, parca vine si cand vine, parca sta, Cand vorbeste parca tace si cand tace, bine face!” 

 La inceput, mastile erau inutile, virusul strabatandu-le fara a le realiza existenta. Apoi, cand „baieti destepti” au realizat oportunitatile importului de masti subliniind componenta financiara a anului electoral, s-a trecut la recomandarea ferma. De la aceasta la obligativitate nu mai ramane decat un pas. Pas pe care, dictatorul haitian Papa Doc Duvallier il facuse de mult, obligand prin lege poporul sa cumpere produsele fabricilor sale, de la sarma ghimpata la uniforme militare!

Ca pentru a justifica mentinerea pensiilor speciale ale militarilor, au fost scoase blindatele pe strazi si, facandu-si un fel de mea culpa pentru invinovatirea excesiva a politiei si jandarmeriei pentru „10 august,” li s-a dat nu o license to kill ca lui James Bond ci dezlegare deplina in a acorda amenzi de pana la 20 000 de lei. Entuziasmul a fost debordant: 600 000 000 de lei in doua luni. Daca mai continua epidemia cateva luni, rambursarea datoriei externe devine floare la ureche. Amintind de anii copilariei, cand in fiecare seara la ora 19.50 era emisiune „Noapte buna, copii!”, ministrul de interne, de la inaltimea postamentului dat de instituirea starii de urgenta, ne comunica o noua ordonanta militara, cel mai adesea corectandu-le pe precedentele. Masurile nu constituiau surpriza decat pentru cei ce nu urmareau presa sau canalele de stiri TV straine: asemeni unui ecou, masurile din Franta, Italia sau Germania, sunt decretate in Romania. Intarzierea de 2-3 zile este in mod sigur provocata de timpul necesar traducerii. Poate ca MAE ar trebui sa ceara tarilor respective sa publice masurile si in limba romana. Am castiga cateva zile…  De justetea masurilor, guvernantii nu se indoiesc nicio clipa. Ministrul de interne ne-a facut cunoscut faptul ca urmare actiunilor guvernamentale, in Romania au fost salvate 62 000 de vieti. Fix! Cred ca subalternii domniei sale au fost superficiali: un raport serios ar fi mentionat 62 367 de vieti.

In plan economic, ni s-a spus ca daca nu ne imprumutam, riscam sa pierdem teren in fata Germaniei. Serios?!  Prima grija o constituie IMM-urile.  „IMM-urile ? Care IMM-uri?!” ar intreba cineva avizat:

Dintr-un total de circa 685 000 de firme,  260 000 au capitaluri proprii reprezentand sub 50% din capitalul social,  252 000 avand capitaluri negative (2018), 228 000 de firme nu realizeaza decat… pierderi, 77 800 de firme nu au pierderi, dar nici castiguri (!), sumele cu intarzieri la plata reprezinta 9% din PIB, restantele catre furnizori ale firmelor private au crescut cu 10% iar catre buget cu 4%, IMM geneereaza 75% din totalul valorilor restante, 36 400 de firme in insolventa, 10 300 de firme in lichidare sau faliment, 83 400 de firme radiate (ian. – sept. 2019), 287 700 de firme fara niciun salariat (!), 164 400 de firme cu cifra de afaceri „0”…

Situatia de mai sus nu are nicio legatura cu coronavirusul, reflectand efectul falimentar al unei indelungate politici de protectie excesiv-irationala care a dat nastere unei „faune” de tigri de carton, incapabili sa faca fata provocarilor normale ale unei societati concurentiale. Liberalismul nu trebuie exercitat doar fata de cetateni, lasati sa se descurge cu liberalizarea pietei energiei sau sa plateasca apa de ploaie, de exemplu, ci si fata de capital, care ar trebui sa faca fata singur legilor pietei, fara a apela la ajutorul financiar al cetatenilor… Situatia de mai sus vorbeste de la sine…

Epidemia COVID-19 a agravat  situatia agentilor economici, acutizand-o si evidentiindu-i precaritatea voluntar si interesat ignorata de politicieni. Momentul este favorabil luarii unor masuri de consolidare a portofoliului de agenti economici prin impunerea unor exigente cerinte de capital, de solvabilitate, de lichiditate, prin directionarea limitata a facilitatilor de ordin fiscal catre sectoarele de activitate cu potential concurential in ansamblul pietei intra-  si extra-europene.  In loc de o astfel de interventie exprimand o viziune pe termen mediu si lung, ni se propune „Cel mai mare program de sprijinire a IMM-urilor din ultimii treizeci de ani: IMM INVEST” care „permite IMM-urilor afectate semnificativ de criza COVID-19 să își asigure lichiditățile pentru derularea activității curente sau pentru investiții, prin accesarea unuia sau a mai multor credite pentru realizarea de investiții și/sau unul sau mai multe credite/linii de credit pentru capital de lucru, garantate de către FNGCIMM în numele și contul statului roman, prin Ministerul Finanțelor Publice”

Este greu de precizat cum si cine stabileste gradul de semnificatie al afectarii, sugerand similaritatea cu obiectivitatea, discernamantul si generozitatea agentilor politiei in aplicarea amenzilor.

Frica pierderii alegerilor (amanate, dar de neevitat) genereaza avalanse de discursuri si masuri populiste a caror finalitate este previzibila si asumata cu cinism, dezvaluind directia catre care converg „biletele” politicienilor, indiferent de orientare,  articolul 56 (1) din Constitutia Romaniei: „Cetatenii ai obligatia sa contribuie, prin impozite si taxe, la cheltuielile publice”.  Este singurul articol ce nu trebuie explicat de Curtea Constitutionala. Douazeci de milioane de contribuabili genereaza un irezistibil si generos flux de numerar, accesibil doar pe linie politica…

Incet-incet, profitand de platitudinea personalitatilor din avangarda luptei cu COVID-19 (Johannis, Orban, Vela, Arafat, Tataru, Rafila, etc.) si incurajat de Opozitie care nu putea rata oportunitatea (Ciolacu, Ponta, Barna, Ciolos, etc.), virusul si-a luat un avant discretionar fara precedent, sustinut si in acelasi timp contestat cu identice argumente statistice: peste 1 000 de imbolnaviri zilnice! Fiind controlata 100% de Guvern, „statistica” demonstreaza ceea ce i se cere! Sigur, rezultatele testarii pot fi contestate si invalidate, ca in cazul jucatorilor de la CFR Cluj! In paralel, singura afectiune de care mai mor romanii este coronavirusul, care astfel ar putea fi declarat un eficient antidot al altor afectiuni. 

Cum se va termina capitolul „Covid – 19” este greu de estimat. Se poate insa spune ce s-ar fi intamplat in lipsa virusului: siguranta cu care presedintele Johannis, primul – ministru Orban sau europarlamentarul Rares Bogdan anuntau reusita anticipatelor ar fi degenerat in penibil, deficitul bugetar s-ar fi majorat oricum pentru ca voturile costa, Vela si Tataru ramaneau niste ilustri necunoscuti iar romanii continuau sa moara de alte boli! Presa nu putea primi 40 de milioane de euro „pe fata”, importatorii mastilor trebuiau sa reorienteze spre alte contracte guvernamentale (cu usurinta, nu ne indoim!), Fondul National de Garantare al Creditelor pentru IMM ar fi continuat sa garanteze fara scuze esecul segmentului de afaceri respectiv, bancile creditau cu aceeasi insistenta Statul in detrimentul economiei reale…

Viitorul va clarifica, probabil, disputele privind existenta si efectele generate de virusul COVID-19. Una dintre „calitatile” sale incontestabile poate fi insa certificata inca de acum: mascarea providentiala a inabilitatii de a guverna…

ARENDASII DE MODA NOUA

Cu ceva zile in urma APA NOVA BUCURESTI, concesionarul serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare din Bucuresti a efectuat plata dividendelor catre Primaria Capitalei: nici mai mult, nici mai putin decat 24 459 465 lei. Din modestie, probabil, doamna Irina Munteanu, chief financial officer al societatii in cauza, nu a mentionat nici  valoarea dividendelor VEOLIA EAU (110 509 993 lei!), nici valoarea totala a dividendelor (149 966 065 lei) nici valoarea medie a dividendelor  zilnice (410 865.93 lei!), indifferent daca ploua sau nu, dar mai ales daca ploua!

Prezumand lipsa de pregatire economica a consumatorului bucurestean de apa potabila si de ploaie, APA NOVA nu a considerat necesar sa precizeze randamentul propriului capital financiar investit, sursa  finantarii investitiilor si, mai ales, sursa… rambursarii lor: taxa aplicata bucurestenilor!

Excelentul rezultat financiar nu ar fi fost posibil daca nu ar fi fost realizata “eficientizarea si digitalizarea operatiunilor APA NOVA BUCURESTI”, declara cu evidenta mandrie personajul mai sus amintit. Am adauga, in completare,  cateva elemente cu induiosatoare candoare ignorate: contractul de concesiune acordat de Primaria Generala Capitalei in anul 2000 pentru o perioada de 25 de ani, deciziile Consiliului General al Capitalei prin care s-a majorat succesiv tariful aplicabil consumatorilor de apa potabila sau meteorica si, nu chiar in ultimul rand, lungul si subtil sinuosul parcurs al dosarului nr. 207/P/2015 de la deschidere de catre DNA pana la clasare “din lipsa de probe”!   

Conditionarea existentei umane de accesul la apa este motivul necesar si suficient pentru determina reglementarea “alimentarii cu apa si canalizarii Bucurestilor” prin lege (Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006, republicata 2013) si a-i conferi statutul de serviciu public (art.1.1), facand parte din sfera serviciilor comunitare de utilitati publice (art.1.3), asigurand satisfacerea nevoilor de utilitate si interes public general ale colectivitatilor locale (art.1.3).

Obligatiiile nu doar legale dar mai ales morale decurgand din Legea 241/2006 au complexat in asa masura Primaria Generala a Capitalei incat, coplesita de sentimentul incapacitatii de a se ridica la nivelul asteptarii bucurestenilor, a incheiat prin Consiliul General al Municipiului Bucuresti, la data de 17 noiembrie 2000 un Contract de Concesiune  cu APA NOVA Bucuresti, concesionand celei din urma “bunurile proprietate publica si dreptul de furnizare a serviciilor de alimentare cu apa si de canalizare catre Municipiul Bucuresti”.

Este, totusi, important de precizat ca Serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare (…) se infiinteaza, se organizeaza si se gestioneaza sub conducerea, coordonarea, controlul si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice locale (Primaria Generala a Capitalei – n.n.) si are drept scop alimentarea cu apa, canalizarea si epurarea apelor uzate pentru toti utilizatorii de pe teritoriul localitatilor (art.2.1).

Exprimand in esenta “cedarea temporara a dreptului de exploatare a unor bunuri”  concesionarea a imbracat, de-a lungul timpului, o tipologie diversificata cunoscuta sub diferite denumiri: arenda (bulgara, sarba, poloneza, rusa), arrendare (sarda), arrendar (spaniola), rendita (ilaliana), etc. In Romania, a fost –si este! – practicata sub numele de arenda (Muntenia), orinda (Moldova), aranda (Transilvania).

 Procedura “concesionarii”, neavand nimic reprobabil prin ea insasi, poate capata un astfel de caracter atunci cand concesionarea vizeaza necesitati umane indiscutabil vitale, asa cum sunt  apa, energia sau pamantul iar concesionarul este dispus sa minimizeze consecintele negative asupra cetateanului de rand, tranzactionandu-l practic pe acesta din urma in vrac!  Istoria nu foarte indepartata a Romaniei retine cateva evenimente care au punctat dureros consecintele ignorarii consecintelor asupra cetatenilor de rand, intre care cazul Mihalaki Sturdza.

Acestui membru al bogatei familii Sturdza, veniturile uriasei sale mosii din nordul Moldovei ii asigurau un trai mai mult decat confortabi in Franta.  Imun la virusul in plina expansiune al capitalismului, prefera arenda propriei implicari in administrarea mosiei. In 1906 a inceput o disputa fara precedent pentru preluarea in arenda a mosiei, Mochi Fischer si cumnatul sau Berman Juster supralicitand rand pe rand ofertele catre proprietar, folosindu-se si de masa taranilor pentru a exercita presiuni partinice pentru a determina acordarea contractului de catre Sturdza.

In final, a avut castig de cauza Mochi Fischer care, purtat de euforia succesului, a apreciat ca nu mai este nevoie sa respecte promisiunile facute taranilor a caror interventie nu fusese de neglijat. Ce a urmat, a fost plastic reprezentat de pictorul Octav Bancila (“1907”) si narat de Liviu Rebreanu (“Rascoala”)…

In remake-ul contemporan, Consiliul General al Municipiului Bucuresti si dinastia primarilor Capitalei interpreteaza cu mult prea multa daruire de sine rolul personajului Mihalaki Sturdza, dupa cum rolul arendasului este magistrat interpretat de APA NOVA Bucuresti.  Cetatenilor Bucurestilor nu le-a ramas, usor de ghicit, decat un singur rol ….

Cu o generozitate de subinteles, nici Consiliul General al Municipiului Bucuresti, nici Primarul General al Capitalei, doamna Gabriela Firea Pandele, nici Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorilor, nici Parchetul, nici Politia, nici DNA nici DIICOT nici Primul ministru, nici Presedintele republicii nici Avocatul Poporului, nici…. (?!) nu sesizeaza faptul ca de ani de zile cetatenii platesc pentru colectarea si transportul apei pluviale, care in chiar contractul de concesiune este definita ca fiind “apa provenita din precipitatii, care nu s-a infiltrat in pamant si care este deversata in sistemul de canalizare sau conducta colectoare”. 

In urma cu exact doi ani, doua doamne salariate ale Primariei Generale a Capitalei /Directia Generala Servicii Publice / Directia Utilitati Publice / Serviciul Alimentare cu Apa si Canal (impresionanta organizare, nu-i asa?!) Magdalena Iuga, director executiv si Cristina Daniela Pop, sef serviciu, promiteau in scris ca “in cel mai scurt timp, proiectul de hotarare vizand aprobarea Regulamentului serviciului de alimentare cu apa si canalizare a Municipiului Bucuresti” incluzand “prevederi privind facturarea cantitatii de apa ca procent din apa potabila consumata (in prezent 100%!!!) si la facturarea cantitatii de apa meteorica (in prezent tot 100%!!!) va fi supus dezbaterii publice.”  Suplimentar, cele doua precizeaza ca se va continua facturarea in procent de 100% a apei potabile consumate ca fiind deversata in reteaua de canalizare “pana la momentul in care se va realiza un studiu de specialitate privind monitorizarea debitelor de apa uzata deversata care va stabili daca procentul de 100% este corespunzator cantitatii de apa facturata utilizatorilor, daca acesta (studiul – n.n.) va reliefa un procent mai mic.”  Studiul nu a fost inca realizat, nefiind inca identificati specialistii care sa stabileasca procentul apei deversate mai mare de 100% din cea utilizata!!!

De retinut ca in Contractul de Concesiune este trecut un procent al apei deversate la canalizare de 80% din apa consumata!  Un mic detaliu, abordat cu nonsalanta unui Sergiu Nicolaescu: “M-au ciuruit!”

Lunar, zeci de mii de bucuresteni suporta costul unor servicii inexistente, victime ale nonsalantei si generozitatii pe seama altuia a membrilor Consiliului General al Municipiului Bucuresti. Generozitatea nu s-a limitat la atat: pretul metrului cub de apa a crescut intr-un ritm inimaginabil chiar si pentru faimosul Jack si al sau vrej de fasole, acoperind  investitiile APEI NOVA cu varf si indesat!

La un moment dat, in 2015, DNA parea a detine informatii ca “generozitatea” consilierilor generali ar fi fost modest stimulata cu circa 12 milioane de euro din partea APA NOVA. Evident, nimic adevarat si a fost suficienta instalarea unui guvern liberal ca DNA sa realizeze ca nu detinea de fapt nicio proba impotriva invinuitilor, ca din intamplare membri de vaza ai… Partidului National Liberal!

Nu este deci de mirare ca, spre deosebire de fermierii mari si mici, de agricultori in general, cetatenii Bucurestilor se roaga pentru… seceta, singurul fenomen inhibator al cresterii facturii APA NOVA Bucuresti. Sunt chiar zvonuri despre convertirea sfantului Dimitrie Basarabov din “aducator de ploaie” in “aducator de seceta”!  Poate ca va realiza totusi cineva ca, mai ales in an electoral, excesul de ploaie poate afecta voturile invers proportional cu cresterea facturilor!

P.S.: Urmeaza…. ENGIE!

“DACA VOI NU MA VRETI, EU VA VREAU!”

Ne angajam ca obiectiv fundamental aderarea Romaniei la zona euro pentru ca asta confera garantie ca va face parte din grupul statelor care constituie un nucleu puternic si va duce la tot felul de avantaje pe care Romania nu le are azi!” declara raspicat Ludovic Orban cu ocazia lansarii Programului PNL pentru Europarlamentare, in luna mai 2019.

Intrebat recent asupra orizontului de timp pentru aderarea la zona euro, primul ministru Ludovic Orban pastreaza o neinteleasa discretie, indicand ca termen data la care “vom indeplini conditiile de aderare la zona euro!” sugerand rau-voitorilor celebra expresie a istoricului roman Suetoniu: “Ad calendas graecas!

Daca moneda unica europeana ar putea replica declaratiei primului nostru ministru, cronicarii vremurilor noastre i-ar consemna spusele, cu subiect si predicat – conform unei exprimari en vogue – citand  pe Alexandru Lapusneanu, apud Grigore Ureche: “De nu mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mă iubescu, eu îi iubescu pre dînşii şi tot voi merge, ori cu voie, ori fără voie !

Nici recent lansatul “Plan national de investitii si relansare economica” nu aduce lamuriri suplimentare, exceptand precizarea obiectivului noului model de dezvoltare: asigurarea convergentei cu economiile europene la orizontul anului 2025!

Ultimul Raport asupra convergentei publicat de Banca Centrala Europeana in iunie a.c. examineaza situatia a sapte din cele opt tari care nu au adoptat moneda europeana.  “Convergenta” este conceptul ce sintetizeaza adecvarea profilului macroeconomic al unei tari standardelor definite la nivelul Uniunii Europene pe baza analizei: evolutiei preturilor, a finantelor publice, a cursului de schimb, a dobanzii pe termen lung si a altor factori (situatia si evolutia balantei de plati curente, evolutia costurilor salariale unitare, etc.)

Astazi, Romania este singurul stat membru dintre statele Uniunii Europene aflate in afara zonei euro (Bulgaria, Cehia, Croatia, Ungaria, Polonia, Suedia) care nu indeplineste niciun criteriu pentru adoptarea monedei unice europene. Danemarca a notificat Consiliul Uniunii Europene ca nu are intentia de a Adera la moneda unica europeana. Spre deosebire de Danemarca, Romania nu a notificat Consiliului Uniunii Europene o astfel de intentie, chiar daca mai-sus citata declaratie a lui Ludovic Orban  exprima exact acest lucru!

Pentru a indeplini criteriile de convergenta economica in totalitate – neexistand o departajare din punctul de vedere al importantei – autoritatile romane ar trebui sa elaboreze si sa implementeze politici adecvate. Presupunand ca ar exista lideri politici avand cunoastintele teoretice necesare elaborarii unor astfel de politici,  este greu de presupus ca ar avea si curajul implementarii lor, datorita incompatibilitatii cu abordarea pragmatica a intregului spectru politic reprezentat in Parlament: populismul! Caruselul ametitor al evenimentelor electorale (locale, parlamentare, prezidentiale, europene) asigura pentru mult prea multi ani de acum incolo suprematia populismului in raport cu orice alta doctrina politica!

Monedei unice  europene nu i-a trebuit prea mult timp pentru a percepe lipsa entuziasmului autoritatilor romane in a-i acorda viza de rezidenta, optand pentru o abordare pragmatica, cu sprijinul deloc dezinteresat al unor sustinatori locali, nedeclarati ca atare dar usor de identificat…

Daca “dragii de romani” par a nu intelege semnificatia termenului definit de Ludovic Orban cu tipica si indoielnica rigurozitate a declaratiilor politice si guvernamentale, pentru moneda unica europeana calendele grecesti ale aderarii Romaniei la zona euro au fost intuite ca atare de la bun inceput!    Motiv pentru care, premiera istorica, muntele a hotarat sa vina la Mahomed: de ani buni preturile celor mai tranzactionate bunuri si servicii din piata (locuinte, autoturisme, aparatura IT, abonamente TV  si telecomunicatii, chirii, leasing imobiliar sau mobiliar, consultanta sau asistenta juridica, cazare hoteliera, turism, etc.) sunt exprimate in… euro!

Discrepanta dintre denumirea monedei nationale (“Leu”!), statutul de singur stapanitor  conferit legal («moneda naţională este leul” – Constitutia Romaniei, art.137.2, „Plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni care decurg din vânzări de bunuri şi prestări de servicii între rezidenţi, indiferent de raportul juridic care le reglementează, se realizează numai în moneda naţională -leu” – Regulament BNR nr.4/2005 ) pe de o parte si situatia de umil mijlocitor al cumpararii de euro nu a fost niciodata mai pregnanta! Pana si reglementarile legale au ca moneda de referinta euro, cum ar fi pragul de garantare a achizitiei de prima casa sau noua casa!

Accesarea “zonei euro” reprezinta nu doar un obiectiv strategic al Romaniei, ci si o obligatie asumata prin semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeana. Teoretic, cel putin, Comitetul pentru Pregatirea Trecerii la Euro ar fi trebuit pana acum, la mai bine de opt ani de la infiintare, sa propuna decidentilor politici – “euro” fiind un proiect politic, implicand consens intern si acordul tarilor membre ale zonei “euro” – una din doua variante: aderarea intr-un orizont clar definit de timp sau renuntarea definitiva sau temporara la aderare, mentinand moneda nationala. Aparent, pana in prezent acest lucru nu s-a intamplat.

 Mesajul public pare mai degraba unul de justificare a evitarii unei decizii ferme, invocandu-se argumente si situatii care, prin caracterul abstract, justifica starea de incertitudine: trecerea la euro este un proiect complex, cu implicatii majore, este nevoie de o decizie politică bazată pe un larg suport popular , sunt necesare reforme structurale care să contribuie la adâncirea convergenței cu țările membre, sa asigure fundamente economice solide, totul intr-un mediu consistenț, coerenț, clar… Realitatea si corectitudinea argumentelor justificative fiind indiscutabile, semne de intrebare ridica doar lipsa unui plan public pentru aderare la zona euro sau alternativei neaderarii la zona euro, asa cum a procedat Danemarca!

Ceea ce merita adus in discutie este motivul pentru care monedei nationale nu i se asigura statutul “suveran” la care ar avea dreptul in limita frontierei nationale si care ar proteja-o de influentele negative ale unei concurente care, in limbajul serviciilor secrete imbraca forma clasicei “coloane a V-a”!

In cazul tranzactiilor intre rezidenti, formularea ofertelor cu preturi in euro si chiar exprimarea contractuala a preturilor in euro, transfera riscul de curs valutar asupra cetateanului de rand, afectand  negativ si imprevizibil nu doar pe acesta, ci insasi stabilitatea monedei nationale, devenita din moneda de stingere a unei obligatii pecuniare moneda de cumparare a monedei de achitare a pretului!


Mai mult, clauzele contractuale care prevad plata pretului exprimat in euro „la cursul in lei” contin o precizare de natura a accentua devalorizarea leului: plata nu se face la cursul oficial BNR din ziua platii, ci la cursul de vanzare a euro de catre banca vanzatorului, curs intotdeauna dezavantajos fata de cursul oficial! Desigur, nu este ilegal sa corelezi pretul unei tranzactii de anumite variabile, atunci cand valoarea marfii tranzactionate este ea insasi afectata de factori acceptati, dar cu influente imprevizibile (recolte, minereuri, petrol, etc.). In cazul serviciilor si bunurilor de consum, incertitudinea pretului decontat in echivalent moneda nationala nu poate constitui o justificare.


La randul sau, mecanismul influentarii prin curs de schimb al activitatilor de export si, respectiv import, exprimarea preturilor in euro a transformat practic vanzarile interne in export, Romania devenind in mod straniu principala destinatie a exporturilor… romanesti, avand toate avantajele exportului catre terte tari si niciunul din dezavantajele comertului, aducandu-ne  in situatia definita in literatura de specialitate ca substituire ne- sau semi-oficiala, de facto, a monedei nationale cu euro.


Solutia? Legiferarea interzicerii afisarii de preturi exprimate in euro sau alta moneda straina si, respectiv, a includerii lor ca atare in contracte, pana cand “in condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene” (Constitutia Romaniei, art.137.2).

INFLATIA, GUVERNATORUL SI LIBERALII

Un virus strabate lumea. Nu de ieri-alaltaieri, ci din timpuri imemoriale. Nu este COVID-19, cel care s-ar putea dovedi curand a fi (fost) inca o legenda creatie a serviciilor secrete americane in cadrul razboiului comercial cu chinezii, dupa testatul model al armelor chimice ale lui Saddam Hussein. Unul real: inflatia! Criza sanitara a scos la iveala, spre disperarea politicienilor care sperau sa-i devanseze inevitabila aparitie prin alegeri anticipate, criza economica. Ignorand oportunitatea obiectiv create de a proceda la restructurarea drastica de care Romania are evidenta nevoie in vederea atingerii “convergentei” cu media europeana si preferand calea facila a aderarii la linia amatorismului medical dovedit, politicienii au apelat la cea mai scumpa si pagubitoare solutie: banii! Un pachet de masuri pentru sustinerea economiei, echivalate de ministrul finantelor Florin Citu la circa 22 de miliarde de lei si anuntat in tandem cu primul-ministru caruia cu rar-intalnita generozitate i-a cedat postul, Ludovic Orban, a fost incropit la repezeala, pentru a nu ramane prea mult in urma confratilor europeni: ajutor de somaj tehnic, garantii pentru linii de credit, amanarea impozitului pe venit, diverse facilitati pentru angajatori, extinderea termenului pentru plata impozitelor locale, achizitionare de materiale sanitare de protectie, garantare si subventionare credite pentru IMM, rambursari urgente de TVA, scutiri de plata impozitelor s.a.m.d. Nu este clar daca cele 200 de milioane de lei acordate de Guvern presei sunt sau nu incluse in cele 22 de miliarde de lei. De fapt, nici nu mai conteaza! In paralel, o adevarata sabie a lui Damocles terorizeaza partidul de la guvernare: majorarea pensiilor cu 40% in septembrie! O materializare tarzie dar mult mai ampla a temerilor lui Ienachita Vacarescu: “S-o tai, se strica, S-o las, mi-e frica Ca vine altul si mi-o radica!” Daca “o taie”, voturile vor fi dramatic afectate, daca “o lasa”, Standard & Poor si altii ameninta cu “junk” in timp ce “altul” va culege optiunile nemultumirii celui mai prolific segment de votanti! Situatia va intra cu siguranta in analele politologiei ca “trilema Johannis – Orban – Citu”! In timp ce Europa Occidentala (nu fara exceptii!) sarbatoarea Ziua Victoriei in cea de a doua conflagratie mondiala, Presedintele Romaniei organiza in premiera o sedinta la Palatul Cotroceni, invitand la discutii pe Ludovic Orban, Mugur Isarescu si Florin Citu. Subiectul discutiei ? Situația economică a României în contextul crizei generate de pandemia de coronavirus care a lovit România, in perspectiva contractarii PIB-ului cu 6%, a cresterii somajului la 6.5% si a deficitului guvernamental la 9.2% din PIB. Ulterior, din declaratia de presa a Presedintelui nu a reiesit nimic care sa sugereze ca s-ar fi ajuns la consens asupra masurilor de luat. Dimpotriva, identificarea absolut intamplatoare si neintentionata, a unui fichet cu documente compromitatoare la adresa guvernatorului Bancii Nationale genereaza suspiciunea ca solutia propusa de reprezentantii executivului nu a fost agreata de guvernator. Pentru a nu intruni acceptul guvernatorului, solutia propusa trebuia sa lezeze obiectivul fundamental al Bancii Nationale a Romaniei: “asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”! Nimic nu este mai daunator “asigurarii şi menţinerii stabilităţii preţurilor” decat inflatia, a carei tintire este urmarita de strategia de politica monetara a Bancii Nationale a Romaniei. Ce puteau propune liberalii pentru traversarea crizei economice astfel incat sa genereze un refuz categoric al guvernatorului, altfel o persoana a carui maleabilitate este greu de pus la indoiala? Nu este nevoie de prea multe incercari pentru a ghici: “Emisiunea de monedă”, altfel spus “inflatie” in conditiile in care diminuarea ofertei reale de bunuri și servicii este evidenta si pare a mentine o dinamica scazuta in continuare. Poate ca in cursul discutiei au fost enumerate diverse alte optiuni de solutionare a crizei economice, cum ar fi reducerea deficitului bugetar prin optimizarea cheltuielilor publice, reconsiderarea politicii de taxe si impozite, etc. Daca au fost discutate, au fost respinse instantaneu ca incompatibile cu perioada electorala de care nu ne despart mai mult de cateva luni! Ca ultim argument de convingere, o intamplare similara celei care i-a permis lui George Calinescu scrierea romanului “Scrinul Negru” a scos la lumina zilei niste documente zacand nestiute de peste treizeci de ani intr-un fichet “in adormire strategica”, reinviind faimoasa stratagema a lui Agamita Dandanache “Pac la razboiu’!” Este posibil ca multi “dragi de romani contribuabili” sa fie entuziasmati de noua descoperire. Ar trebui sa le aminteasca cineva ca reusita strategiei “Pac la razboiu’” le va majora substantial nota de plata fara a le da nimic in schimb. Dimpotriva

PUBLIC SI PRIVAT IN SECTORUL BANCAR

Nu trebuie sa fii un observator avizat sau un analist specializat pentru a nota tendinta relativ recenta de majorare a participatiei statului in sectorul bancar: achizitionarea Bancii Romanesti de catre Eximbank, majorarea capitalului CEC Bank, promovarea insistenta a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii sunt indicii greu de ignorat. Punctul de plecare al presupusei strategii – existenta unei strategii demne de acest nume ramane discutabila pana la proba contrarie – de interventie directa crescuta a statului in industria bancara nu poate fi decat unul singur: participarea nesatisfacatoare a industriei bancare la efortul de dezvoltare a Romaniei. Mentinerea indicatorului de intermediere financiară in România la cel mai redus nivel printre țările UE ar putea avea printre explicatii si faptul bancile cu capital de stat detin doar 10.1% din totalul activelor bancare. De aici ipoteza ca o prezenta crescuta a statului in sectorul bancar ar conduce la ameliorarea acestei situatii. Situatia actuala este (si) consecinta teoriilor predominante in momentul in care Romania inceta a mai fi o tara comunista. John Williamson, economist la Institute for International Economics din Washington a sintetizat, in 1989, principalele recomandari sustinute de Institutii din Washington (Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Departamentul trezoreriei SUA, etc.) ca necesare pentru a asigura revenirea statelor Americii latine dupa crizele economice si financiare din 1980. Sinteza sa a devenit cunoscuta sub numele de Consensul de la Washington. Caderea comunismului din 1989 deschidea un nou camp de experiente in Europa Centrala si de Rasarit. Intre masurile propuse, privatizarea societatilor de stat. Intre 1987 si 2003 mai mult de 250 de banci de stat au fost privatizate dar, dupa 1995, activele bancare controlate de stat reprezentau 25% din activele bancilor tarilor industrializate si 50% in tarile in curs de dezvoltare. La inceputul deceniului opt al secolului trecut, statul controla 40% din activele bancare in tarile industrializate si 65% din activele bancare ale tarilor in curs de dezvoltare. Ezitarile guverne post-decembriste de a privatiza sectorul de stat, menite esecului in disputa cu institutiile care generasera Consensul, nu erau decat inceputul unei dileme care continua si astazi: este justificata prezenta statului in sectorul bancar? Interventia statului in industria bancara poate fi corect justificata de asumarea a cel putin urmatoarelor obiective: • Mentinerea sanatatii sectorului. • Corectarea unor disfunctionalitati ale mecanismului de piata, intotdeauna perfectibil. • Finantarea proiectelor cu importanta sociala crescuta si mai putin atractive financiar. • Promovarea serviciilor specific bancare in arii greu accesibile sau defavorizate si din aceasta cauza, neatractive. • Compensarea insuficientei capitalului social. Asumarea obiectivelor mai sus enumerate reprezinta doar conditia necesara pentru succesul strategiei de majorare a prezentei statului in sectorul bancar, trebuind indeplinita si conditia de suficienta: criterii economice inainte de orice! Un episod tratat si uitat cu prea mare usurinta a fost reprezentat de exceptarea bancilor de la aplicabilitatea Ordonanței de urgență nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, invocandu-se o penibil inventata contradictie cu secretul bancar! A existat o contradictie reala, dar aceea a fost trecuta sub tacere: primordialitatea factorului politic asupra principiilor de management! Critici ai interventionismului statal sustin ca actionarul stat in sectorul bancar conduce la situatii in care alocarea creditelor este decisa in functie de considerente politice si nu economice (Edward Kane, 1977) Cazul BANCOREX constituie un exemplu graitor in care politicienii creaza si mentin proprietatea de stat asupra bancilor nu pentru a canaliza eficient fonduri in favoarea societatii ci mai degraba pentru a le utiliza ca un instrument politic de maximizare a obiectivelor personale. Intr-un raport al Bancii Mondiale (2001, pag.123) sintetizeaza o concluzie dominanta in acel moment: “…oricare ar fi obiectivele sale originale, statutul de actionar al statului in banci tinde sa opreasca dezvoltarea sectorului financiar, contribuind prin aceasta la incetinirea cresterii.” Exista alternative la prezenta statului ca actionar in sectorul bancar? O parte dintre obiectivele justificative teoretic pentru preznta statului in sectorul bancar pot fi solutionate prin reglementari specifice si printr-o politica fiscala flexibila. Pe de alta parte, banci cu capital de stat exista in majoritatea statelor lumii, constituind un argument favorabil existentei lor. Trebuie insa acceptat ca succesul acestui tip de institutii impune: • Definirea clara a obiectivelor si misiunilor • Analiza clara a efectelor diverselor forme de subsidii acordate (dobanzi, comisioane, etc.) • Structura adecvata a guvernantei Determinarea amploarei implicarii actionarului stat in sectorul bancar este o misiune dificila pe care, datorita specificului industriei, nu poate fi realizata decat de actionar si/sau de organul de supraveghere bancara, national sau european. Orice diagnostic formulat doar pe baza datelor publicate risca sa contina o doza mai mare sau mai mica de erori care, datorita importantei sociale a institutiilor bancare, poate avea consecinte nedorite. Pana la elaborarea si prezentarea publica a unei analize pe aceasta tema sau a organizarii unei conferinte dedicate, ramane fara raspuns intrebarea: de ce ar fi actionarul stat mai eficient in sectorul bancar decat este in domeniul transporturilor aeriene, feroviare, serviciilor postale, etc. ? Pentru ca in acele domenii concluzia este clara!

NOI SI… VREMURILE!

Daca la vremea respectiva si chiar mai tarziu, validitatea afirmatiei cronicarului MIRON COSTIN conform careia “nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi” era discutabila, odata cu eliminarea preturilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale catre clientii casnici de la 1 iulie a.c., va capata caracter de certitudine.

Greu de imaginat un moment mai potrivit liberalizarii pietei gazelor naturale pentru consumatorii casnici decat cel creat de sinergia celei mai mari cresteri economice din Uniunea Europeana  (n.n. – evolutia negativa a PIB-urilor  Germaniei, Frantei sau Italiei reflecta totusi cresteri mai mari comparativ cu cresterea pozitiva a economiei romanesti!) si guvernarea liberala (atasata respectarii drepturilor individuale, libertatilor fundamentale, dreptului de proprietate, protectiei integritatii morale si fizice a cetatenilor, responsabilitatii).

Cu nedisimulata mandrie, ANRE anunta  ca “de la 1 iulie 2020, piata este deschisa integral pentru toti consumatorii, acestia avand libertatea de a alege un furnizor de gaze naturale dintre cei licentiati de autoritatea de reglementare si de a-si negocia direct clauzele si pretul pentru furnizarea gazelor naturale.

Formula ar putea fi utilizata si in alte domenii. Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România (AGVPS), de exemplu, ar putea informa pestii despre deschiderea sezonului la pescuit care le ofera posibilitatea sa isi aleaga pescarul si sa negocieze reteta de gatit ce li se va aplica. Similar, mistretii de la Balc ar putea sa aleaga intre a fi vanati de Ion Tiriac sau de patronii Daimler-Chrysler!

Daca libertatea alegerii furnizorului este evidenta, libertatea negocierii clauzelor si a pretului este ingrijorator de indoielnica.

Negocierea poate fi acceptabil definita ca un  proces de rezolvare a conflictului intre doua sau mai multe parti prin care fiecare dintre parti accepta modificarea cerintelor proprii pentru a ajunge la un compromis mutual acceptabil, implicand sau nu implicarea unui arbitru.

Partile sunt, de o parte, furnizorii de gaze naturale (ENGIE, E-ON, GAZ VEST, DISTRIGAZ VEST, SC RESTART ENERGY ONE SRL, TINMAR ENERGY, Energia Gas & Power srl, ROMGAZ, etc.) si consumatorii casnici ( circa 3.4 milioane). STATUL a delegat rolul arbitrului catre ANRE (Dumitru Chirita, Zoltan Nagy – Bege, Marian Neacsu).

La prima vedere, furnizorii de gaze naturale (in numar de doar 34 de societăți de distribuție și furnizare a gazelor naturale către consumatorii captivi ) par lipsiti de orice sansa in confruntarea cu armata numarand 3.4 milioane de consumatori casnici.

Dezechilibrul de forte este inversat prin interventia arbitrului ANRE care, asa cum Basarab I i-a fortat pe ungurii lui Carol Robert  sa traverseze unul cate unul stramtoarea Posadei, permite consumatorilor sa se prezinte unul cate unul la negocieri.

Nu este inutil sa reamintim cine este Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei:           “ Autoritatea administrativă (…) independentă decizional, organizatoric şi funcţional, având ca obiect de activitate elaborarea, aprobarea şi monitorizarea aplicării reglementărilor obligatorii la nivel naţional necesare funcţionării sectorului şi pieţei energiei electrice, termice şi a gazelor naturale în condiţii de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi protecţie a consumatorilor.”

Nu avem motive sa punem la indoiala independenta decizionala, organizatorica si functionala a ANRE sau conformarea stricta la conditiile de eficienţă, concurenţă, transparenţă şi, mai ales, de protecţie a consumatorilor, independenta, calificarea si profesionalismul conducatorilor ANRE fiind chezasie in acest sens.

Presedintele, Dumitru Chirita si-a inceput cariera la frageda varsta de 15 ani, ca electrician. Experienta acumulata l-a indreptatit ca, destul de tarziu, sa studieze Dreptul si Relatiile Internationale la Universitate Titu Maiorescu. Specializarea de la masterat (“Relatii de munca si industriale”) se potriveste “manusa” cerintelor functiei de presedinte al ANRE. Independenta ii este confirmata de activitatea sindicala (vicepresedinte Blocul National Sindical, presedinte Federatiei Nationale a Sindicatelor din Electricitate “Univers”, presedinte Sindicatului Liber Independent “Energia”) si de cea de afaceri ( actionar la SC Sindserv SA) si de cea politica (membru succesiv PSD, PSRO, PSD).

Vicepresedintele Marian Neacsu este recomandat, la randul sau de o experienta profesionala sugestiva  (IAS Slobozia, Ceres SA Slobozia, director general Morăritul SA, Morărit şi Panificaţie SA), de cursuri de  specializare adecvate (“Tehnici superioare de nutriţie a animalelor”,  „Formularea reţetelor de furajare asistată de calculator”) si mai ales de masteratul “Studii de Securitate si Aparare”.  Independenta sa este deasemenea, indiscutabila (PSD, secretar general al PSD, Pro Romania).

Cele de mai sus constituie suficiente argumente pentru ca fiecare consumator, prin negociere, sa puna in sfarsit capat dictaturii furnizorului de gaze, impunandu-i preturi corecte (?!), clauze penale pentru intreruperile in furnizarea gazelor, eliminand practica majorarii volumului gazelor consumate prin aplicarea unui index misterios si necontrolabil, etc.  Daca furnizorul ales va fi nemultumit, sa-si aleaga alt consumator!

“Nu mai are niciun rost să păstrezi piața reglementată pe segmentul retail dacă piața angro este liberalizată. Așa am discutat cu actorii din piață, cu Guvernul, cu Comisia Europeană, dacă menții prețurile la consumatorii casnici cât timp ai o piață angro, tot timpul vor apărea diferențe, în plus sau în minus”, a declarat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege. Evident, are dreptate: consumatorilor trebuie sa li se creeze cadrul de negociere pentru impunerea propriilor doleante. Statul si Guvernul nu se indoiesc de faptul ca protectia consumatorilor va fi astfel asigurata, motiv pentru care arbitrul (ANRE) se va putea retrage satisfacut! Cresterea competitivitatii va duce cu siguranta la scaderea graduala a tarifelor, putandu-se ajunge, Doamne fereste, la gratuitate!

O indoiala persista: ceea ce pare a fi o masura in beneficiul  consumatorului se va dovedi a nu fi decat permiterea accesului sacalilor-srl la masa rezervata pana acum a leilor (ENGIE, E-ON, GAZ VEST, DISTRIGAZ)!

Consumatorul se afla totusi in fata unei dileme: sa solicite programarea negocierilor la sediul fiecarui furnizor in parte sau sa-i invite pe rand la domiciliul sau ?!

 

 

Intamplari ale unui fost bancher…


Financial Intelligence 
8 mai 2020, 08:00  Afaceri

Update articol: 08.05.2020, 11:44

Întâmplările unui fost bancher, în încercarea să își recupereze banii plătiți în plus la ANAF

Fostul bancher Laurențiu Mitrache ne-a transmis o relatare a întâmplărilor sale, în încercarea de recuperare a unor sume plătite în plus la ANAF.

El s-a adresat și Ministerului Finanțelor: “Motivul prezentei este banal: la data de 04 noiembrie 2019, am depus o solicitare insotita de documentatia justificativa in vederea restituirii sumelor achitate in plus de mine si  de sotia mea, respectiv 103 leix2 = 206 lei.

Solicitarile au fost inregistrate sub numerele 80468 si 80470/04.11.2019, la sediul ANAF din Sos. Bucuresti Ploiesti.

Nu cred ca va surprinde faptul ca nu mi s-a raspuns. Nici eu nu am fost surprins, motiv pentru care, spre sfarsitul lunii ianuarie a.c., m-am deplasat personal la sediul Bucuresti – Ploiesti (B-P). Am avut senzatia ca solicitarea mea constituie secret de stat, nimeni – inclusiv extrem de amabilul gardian! – nevoind a-mi da un cat de mic indiciu privitor la soarta solicitarii mele. Intr-un tarziu, nervii unei salariate imbracate in rosu (amintind de filmul dedicat celebrului gangster american Dillinger) m-a indrumat catre sediul Trezoreriei din strada Londra „pentru ca ei trebuie sa-mi restituie banii!”

In „Londra”, niciun salariat la ghiseu si niciun petent. Jandarmul ma sfatuieste de la inaltimea fizica a functiei sale sa ma duc la un ghiseu la alegere „pentru ca o sa vina cineva”. I-am urmat sfatul. La capatul a douazeci si trei de minute „fix” am luat initiativa de a bate in geamul ghiseului. Vreo opt capete s-au intors in directia mea, transmitandu-mi mimic ca am facut o mare greseala, producând deranj. O persoana mai „matura” cu o podoaba capilara batand catre o ciudata nuanta de verde desemneaza autoritar o foarte tanara salariata care se apropie coplesita de importanta misiunii incredintate. Aflând ce doresc, imi spune timid – fara nicio verificare ca nu au primit documentatia si ma sfatuieste sa ma duc din nou la sediul din B-P sa ma interesez. Accept sugestia, dar cer sa-mi scrie pe copia solicitarii ca nu au primit documentatia. Este socata de cerere. ”N-avem voie!”  ”De ce? Va cer sa spuneti un neadevar?!”. Sesizând incurcatura,  „doamna verde” vine personal la ghiseu. Se mira foarte tare de atitudinea mea si imi sugereaza sa ma duc in B-P si sa o rog pe „doamna in rosu” sa-i dea telefon. ”De ce nu sunati dvs. acum?” sugerez eu timid. ”Nu pot. Va dau telefonul meu personal, daca vreti.” Chiar ma inrosesc: „Nu pot. Stiti, sotia este in spatele meu…”  Salvator si neindoielnic influentat, ghiseul cade intre noi. Hotarasc sa solicit audienta la conducere. Secretara este amabila si – nestiind recentul trecut istoric – suna la parter. Nu trec doua minute si apare… „Doamna verde”. ”Nu v-am lamurit suficient?!” „Vroiam sa o rog pe doamna director sa sune la B-P…” ingaimez aproape pierdut.  „Nu-i nevoie. Sun eu!”  Chiar suna. La celalalt capat al firului „Doamna VIISOREANU” (nu am indicii ca ar fi cea in rosu.)  Aceasta imi promite solemn ca „luni voi fi sunat” (discutia era intr-o zi de joi).

Mi-as dori foarte mult sa imi reiau pelerinajele catre sfintele rosii sau verzi, dar din cauza COVID_19, nu pot. Incerc zeci de variante pentru a deslusi misterul celor aproape sase luni scurse de la demersul initial. Nu cred ca pregatirea profesionala, oricat de sumara ar fi ea, a salariatilor ANAF ii impiedica sa rezolve o problema de aritmetica de clasa a IV-a. Nu cred nici ca nu au avut timpul necesar procesarii complicatei operatiuni de inmultire si scadere. Cred cu siguranta ca este vorba de dispret si nesimtire…

Nu ma astept la rezolvare in decursul vietii. Vreau sa stiu daca lasand aceasta creanta mostenire copiilor mei, vor fi nevoiti sa plateasca taxe succesorale… Pentru ca sunt sigur ca doamne in verde, rosu sau ce culori vor fi la moda atunci nu vor avea nevoie de mai mult de trei zile pentru a le bloca conturile!”

“MAI ARE… UN SINGUR DOR!” (II)

                                       “MAI ARE… UN SINGUR DOR!” (II)

In care, in mod paradoxal, trenul de Otopeni va trece pe terenul din… Otopeni!

                                                     Motto: “Asta e numarul 1 la promisiuni. Urmăriți

                                                                    Promisiunile lui din trecut...”

DORIN DORIN –    Facebook

 

Atunci cand acorzi interviuri si esti de acord cu publicarea lor, implicit intri in dialog cu multimea axiomatic difuza a cititorilor publicatiei. Persoana intervievata accepta/provoaca interviul urmarind, niciodata dezinteresat, crearea de opinii. Concomitent, cititorilor vizati, lipsiti de posibilitatea formularii in direct a unor eventuale intrebari, le ramane totusi dreptul de a exprima, pe diverse cai, opinii proprii. Astfel comunitatea de interese intervievat – cititori se materializeaza, iar faptul ca uneori opiniile cititorilor contrazic asteptarile intervievatului este o realitate ce se circumscrie preceptelor democratiei si, evident nu ar trebui sa deranjeze niciuna din parti! [1]

De ceva timp, o stire de senzatie inflacareaza imaginatia iubitorilor sportului in general si a celor ai tenisului in special: “Investiție imensă a lui Țiriac în România! Laboratorul” de 300 de milioane de euro!

Limitandu-ne la tenis, au mai existat proiecte in trecutul mai mult sau mai putin indepartat a caror abandonare sau amanare de genul „boala lunga, moarte sigura!” continua a fi inexplicabila observatorului extern: proiectul „Doherty”, terenul „Vointa”, extinderea bazei Federatiei Romane de Tenis… Un motiv ar putea fi acela ca marile personalitati nu urmaresc decat obiective grandioase, sugerat de anuntul DIGI SPORT din 17 iunie 2018 conform caruia „ Ion Țiriac este pe cale să facă o nouă investiție majoră în nordul Bucureștiului (sic[2]), pentru a crea o bază sportivă cu toate facilitățile, unde viitorii campioni ai României să aibă toate condițiile necesare pentru a face performanță.” In realitate, pare a nu fi vorba de o simpla baza sportiva, ci de o UNIVERSITATE SPORTIVA, similara celor din Statele Unite ale Americii care, pe o suprafata de 30 de hectare, „in jurul fostului METRO Otopeni si a patinoarului” va avea „bazin olimpic, o pistă de atletism, o sală cu 3.000 – 3.500 de locuri, poligon de tir, 10 terenuri de baschet, 12 de volei, 30 de tenis…” Nementionate dar cu siguranta avute in vedere, vor fi spatiile de predare, studiu, cazare, etc.

Evaluat inițial la câteva zeci de milioane de euro, proiectul va “înghiți” până la 300 de milioane de euro, după cum spune chiar omul de afaceri, care – indoindu-se el insusi de fezabilitate! – are pregătit și un plan B: un proiect de dimensiuni reduse!

Costul proiectului A este acoperit in proportie de 33% (100 000 000 euro) de chiar initiatorul sau, respectiv Fundatia Tiriac (oare cea din Panama, atat de indiscret mentionata de Wikileaks?), diferenta de circa 200 000 000 euro trebuind a fi asigurata de Uniunea Europeana si/sau Guvernul Romaniei.

Oricat am parcurs referintele presei asupra proiectului in discutie, nu am reusit sa identific nicio abordare jurnalistica privind cele 100 000 000 euro, „deja asigurate de Fundatia TIRIAC” in sensul de a clarifica un aspect deloc de neglijat: este vorba de o contributie financiara sau in natura? Daca discretia investitorului este normala si acceptabila, lipsa de curiozitate este departe de a fi caracteristica profesiei de jurnalist!

Incercand sa suplinim (cu modestie) aceasta carenta a corpului jurnalistic si neavand posibilitatea unui dialog cu initiatorul proiectului, avansam o ipoteza pornind de la un detaliu: „Universitatea sportivă pe care Ion Țiriac intenționează să o ridice ar urma să se ridice în jurul fostului Metro Otopeni, în apropierea patinoarului inaugurat recent și construit tot din fonduri asigurate de cel mai bogat român din ultimii ani.”

Intorcandu-ne in anii nouazeci, ne amintim cum procesul de retrocedare catre fostii proprietari a terenurilor abuziv confiscate de regimul comunist a generat un mare numar de proprietari a unor suprafete modeste, majoritatea nascuti si crescuti in comunism si din acest motiv ignoranti in ceea ce priveste valoarea reala a pamantului, mai ales cand acesta era in apropierea Capitalei. Situatia a fost exploatata, corect, de catre persoane care avand fler, relatii si mijloace si revenite in tara dupa mai multi sau mai putini ani petrecuti in tari occidentale. Astfel, micile suprafete au fost contopite in mari suprafete prin proceduri mai mult sau mai putin perceptibile marelui public sau proaspetilor proprietari de terenuri retrocedate… Totul absolut normal in noua (fata de cea comunista) paradigma liberal-capitalista.

Nimeni nu l-a intrebat pe domnul Ion Tiriac care este dimensiunea suprafatei de teren pe care o detine la Otopeni in jurul actualei colectii de autoturisme, cand a achizitionat-o si ce destinatie intentioneaza a-i da. Amplasarea sediului METRO Otopeni s-a dovedit a fi inspirata doar pentru scurt timp, afectata pana la incetarea activitatii comerciale datorita deschiderii obiectivelor comerciale din zona Baneasa. In ceea ce priveste viitoarea destinatie, ne permitem a formula ipoteza unei investitii care nu doar nu a corespuns nici pe departe asteptarilor investitorilor dar pare a fi lipsita de perspective intr-un orizont rezonabil de timp. Poate ca in urma unui brain storming a aparut deus ex machina solutia aparent salvatoare: UNIVERSITATEA SPORTIVA ION TIRIAC!

Astfel, pe 4 februarie 2018 apare stirea conform careia „Ion Tiriac a anuntat azi ca a investit deja 100 de milioane de euro in terenuri in zona Otopeni, unde vrea sa construiasca o mare universitate privata, cu campus, sali de sport si de recuperare, dar si un camin de peste 4000 de locuri.”

 

Era momentul in care jurnalistii trebuiau sa ceara detalii. Nu au facut-o desi, cunoscand prudenta personajului care, asemenea marilor sahisti, cand face o mutare a gandit deja 10-15 din posibilele mutari urmatoare. Cum a putut investi circa 10% din averea sa in proiect fara a avea siguranta diferentei de cca. 65% din necesarul finantarii? Intai a cheltuit 100 000 000 de euro si apoi a formulat solicitari pentru 200 000 000 euro?

Raspunsul – logic si/sau sincer – nu poate fi decat unul singur: proiectul Academiei Sportive este, cronologic, ulterior investitiei! In plus, valoarea investitiei este discutabila: vorbim de o cheltuiala efectiva pe proiect (achizitii teren, elaborare proiect, consultanta, etc.) sau vorbim de rezultatul unei serii de re-evaluari a terenurilor achizitionate in ultimul deceniu al secolului trecut in cadrul unei strategii ce s-a dovedit a fi gresita?

Ambiguitatea declaratiilor („Eu am pus 100 de milioane de euro. Bruxelles-ul îmi dădea marea majoritate de la ei, nu din fondurile românești. Mi s-a spus că nu se poate, nu știu ce, nu știu cum. Le-am zis că suntem parteneri cu italienii, cu americanii, eram dispus să mai contribui cu un plus de 50 de hectare de teren, dar, din păcate, a rămas “nu”.) este mai mult decat suficienta pentru a genera intrebari de bun simt:

  • Bruxelles-ul nu raspunde niciodata cu un simplu „nu”, fara motivatie pertinenta. A existat o solicitare oficiala, documentata? Sau a fost o discutie la o masa din Grande Place?
  • Cine sunt italienii ? dar americanii ?
  • Cele 50 de hectare se adaugau carei suprafete? Care era suprafata totala a terenului alocat ? Cum i s-a stabilit valoarea ?

Chiar si fara Bruxelles, proiectul va fi finantat integral de catre initiatorul proiectului: „… fac totul de la mine. Uit de parteneriat public-privat, uit de Bruxelles!”

Cu o conditie insa: trenul Bucuresti – Otopeni si retur pentru Euro 2020 sa nu treaca pe deasupra patinoarului din… Otopeni!

Astfel, viitorul sportului romanesc devine o victima pe terasamentul caii ferate, locomotivele trenului Bucuresti – Aeroport Henri Coanda – Bucuresti urmand a fluiera a paguba in valoare de 100 000 000 euro!

Oare?! Mai degraba ne aflam in situatia unei materializari a dictonului: „Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois!”, cu observatia excluderii variantei comportamentale „bourgeois” datorita incompatibilitatii cu blazonul!

 

[1] Autorul acestor randuri nu este decat unul dintre indefinitii cititori vizati…

[2] BUCURESTI este defectiv de singular, genitivul corect fiind BUCURESTILOR!

“MAI ARE… UN SINGUR DOR!”

Cine ar fi crezut ca tristul destin al marelui Eminescu – trecut din aceasta lume fara sa fi vazut vreodata Marea – s-ar putea repeta in cazul lui Ion Tiriac, a carui dorinta fierbinte de a-si vedea o Academie de Tenis in Bucuresti (Romania ?!) pare a nu se indeplini deasemenea…

Nici istoricii literaturii romane, nici presa timpului, nici biografii Eminescului nu consemneaza daca el a solicitat vreunui contemporan sprijin in vederea indeplinirii modestului vis. In schimb, presa zilelor noastre nu precupeteste niciun efort in a reflecta si deplange sisificele eforturi ale recent alesului presedinte al Federatiei Romane de Tenis de a pune bazele unei Academii de Tenis care ar urma sa se numeasca – cum altfel ?! –  « Nastase – Tiriac – Tennis Academy » !

Reusitele unor mari campioni (Rafael Nadal, Marion Bartoli, Caroline Woszniaki, Caroline Garcia, s.a.m.d.)   datorate pregatirii individuale cu parinti sau apropiati nu sunt altceva decat exceptiile care confirma regula: majoritatea jucatorilor de top s-au format urmand cursuri mai mult sau mai putin indelungate in cadrul unor academii de tenis. (Boris Becker, Monica Seles, Jim Courier, Tommy Haas, Serena Williams, Venus WilliamsIMG Bollettieri Academy, Daniela Hantuchova, Juan Monaco, Feliciano Lopez, Janko Tipsarevic, Svetlana Kuznetsova, Ana Ivanovic, Andy Murray Sanchez-Casal Tennis Academy, Yevgeny Kafelnikov, Anastasia Myskina, Marat Safin, Anna Kournikova, Dinara SafinaSpartak Tennis Club Moscova, Goran Ivanisevic, Michael Stich, Novak Djokovic Pilic Tennis Academy Munchen, Laura Robson, Jeremy Chardy, Marcos Baghdatis, Anastasia Pavlyuchenkova Mouratoglou Tennis Academy…).

In Romania, pe langa zecile sau chiar sutele de “cluburi”, “asociatii sportive”, etc. care nu dispun nici macar de un singur teren de tenis, de un antrenor si uneori nici de jucatori (!) destinate a exploata generozitatea unor prevederi legale privind finantarea sportului (bugetele administratiilor locale sau judetene) exista si cluburi serioase care ar putea aspira cu succes la denumirea de “Academie de Tenis” ( Clubul “Voinicelul”, “Pescariu Sports”, “Winners Sport Club”, etc.) demonstrand ca atunci cand se doreste, se poate!

Daca “se poate”, care sunt insurmontabilele motive din cauza carora marele secund al lui Ilie Nastase, Ion Tiriac[1] pare, asemenea ambitiosului interlocutor al lui Mircea din Scrisoarea a III-a, a se “impiedica de-un ciot”?

Cum altfel ar putea fi caracterizat proiectul unei Academii de Tenis in Romania, in comparatie cu o banca, o societate de asigurari, una de transporturi aeriene, cu exclusivitatea asupra importului si distributiei unora dintre cele mai prestigioase marci auto, cu luxosul cartier residential “Stejarii”?! Un ciot!

Pentru a incerca sa intelegem dificultatile intampinate pentru infiintarea unei Academii de Tenis, sa incercam a defini o astfel de institutie, pornind de la exemplul uneia dintre cele mai prestigiase din lume, IMG ACADEMY BOLLETIERI care, infiintata in urma cu patruzeci de ani, poate fi considerata ca impunand standardul in functie de care toate academiile de tenis din lume sunt evaluate, fie doar pentru faptul de a fi pregatit nu mai putin de 16 jucatori de tenis care au ocupat locul I in clasamentele ATP si WTA!

IMG ACADEMY BOLLETIERI dispune de un corp impresionant de antrenori si instructori care elaboreaza planuri individuale de pregatire pentru fiecare sportiv in vederea atingerii potentialului sau maxim. Pregatirea sportiva este dublata de o pregatire scolara adecvata, activitatea fiecarui sportiv-scolar respectand un program strict saptamanal. Sunt organizate turnee interne pentru stabilirea ierarhiei valorice, sportivii beneficiind de un permanent “on-court training”. O atentie deosebita este acordata elementelor tactice si tehnice, pregatirii fizice si mentale, dezvoltarii calitatilor de leader, nutritiei, etc., iar elementele cheie ale jocului sunt analizate prin mijloace video.

Selectia jucatorilor incepe chiar fara stirea acestora, antrenorii urmarind competitiile de copii si tineret, clasamentele ITF si imaginile video, atunci cand sunt disponibile. Primele saptamani in cadrul Academiei constituie perioada de evaluare complexa a potentialului candidatului (evaluare fizica, aspecte tactice sau tehnice ce necesita imbunatatire sau corectare, adaptarea metodelor la personalitatea specifica a jucatorilor, comportamentul in competitie, ambitia, etc.).

Trecerea cu bine a primei faze permite intrarea in programul intensiv de pregatire, bazat pe planuri saptamanale (obiective, dinamica intensitatii pregatirii, studiul oponentilor, discutii analitice privind perioada trecuta si perspectivele).

In paralel, pregatirea scolara este strict monitorizata, in colaborare cu institutii prestigioase de invatamant de toate nivelurile.

Aceasta scurta prezentare este suficienta ca pentru a onora denumirea de ACADEMIE, un proiect de aceasta natura ar trebui sa asigure cu prioritate componentele tehnic – umana si educationala, baza materiala fiind secundara. In plus, implicarea directa a patronului este obligatorie pentru succesul intreprinderii: Bolletieri, Mouratoglou sau Sanchez sunt exemplificatoare!

Acceptand faptul ca datele publice disponibile definesc cu un grad de acuratete mai mult decat acceptabil personalitatea lui Ion Tiriac, este greu de crezut ca realizarea proiectului ar fi periclitata de lipsa de sprijin, de intelegere, de opozitia unor factori din institutiile guvernamentale, europene sau de singura persoana nominalizata expres ca obstacol de netrecut, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu. Oarecum logic, misterul are mari sanse de a fi dezvaluit de raspunsul la o intrebare dezarmant de simpla: chiar doreste Ion Tiriac realizarea unei Academii de Tenis?

                                                       ==== VA URMA ====

[1] Pentru cei care, putin probabil, nu stiu cine este Ion Tiriac, precizam ca este actionar important al societatii de asigurare ALLIANZ-TIRIAC, controleaza – prin TIRIAC AUTO – o serie de dealeri auto (Ford, Jaguar, Land Rover, Hyundai, Mitsubishi, Mercedes), a construit cel mai scump cartier rezidential din Bucurest, detine compania aeriana TIRIAC AIR, a vandut participatia la UNICREDIT TIRIAC BANK in 2015 pentru 700 milioane de euro, detine un parc auto de colectie de circa 400-450 de exemplare dintre cele mai scumpe, s.a.m.d. pana la cca. 1.2 miliarde euro!

 

 

 

 

 

 

 

Bucuresteni, cititi si dati mai departe!

EFECTUL INVERS PROPORTIONAL AL PLOILOR DE TOAMNA ASUPRA VENITURILOR APEI NOVA SI COSTURILOR ABONATILOR SAI BUCURESTENI

                                                                                               Motto (din presa franceza):

                                                                                              “ Les géants de l’eau font

                                                                                              toujours leurs petites affaires avec

                                                                                               élus… sur le dos des usagers !”

Lunar, APA NOVA Bucuresti factureaza cetatenilor bucuresteni „servicii de colectare si transport apa meteorica” la tariful de 2,071 lei/mc. Necesitatea colectarii si transportului apei meteorice nu ar trebui pusa in discutie daca, in ciuda faptului ca fiind sublime „serviciile de colectare si transport apa meteorica”, in mod paradoxal, nu ar lipsi cu desavarsire!

Capitala Romaniei are o suprafata estimata la 228 000 000 mp, din care 159 600 000 este suprafata construita. Volumul anual al precipitatiilor este de 500-600 mm/an/mp.[1] Rezulta ca in fiecare an, volumul cantitatii de apa cazuta pe suprafata administrativa a Municipiului Bucuresti este, acceptand cifrele comunicate de ANM, de cca 114 000 000 000 litri[2], respectiv 114 000 000 mc![3]

Inmultind aceasta cantitate cu pretul aplicat de APA NOVA per metru cub de apa meteorica „transportat si colectat” de 2,071 lei[4] rezulta impresionanta suma de 236 094 000 lei incasati anual!

In mod obiectiv, suma poate aparea ca justificata daca avem in vedere efortul presupus de colectarea si transportul (manual, mecanizat, automatizat, etc. ?!) a 114 milioane de metri cubi de apa. Exista insa o conditie – necesara si suficienta – pentru remunerarea respectivului efort: ca el sa fie real!

In realitate, activitatea de „colectare si transport”, impresionanta ca volum, nu exista!

„Colectarea” stradala este consecinta naturala a planului inclinat si gravitatiei, nepresupunand interventie umana, iar colectarea din spatiile neasfaltate nu exista pentru simplu motiv ca apa este absorbita in pamant si nici nu poate fi colectata si, logic, nicidecum transportata!

Cu toate acestea, in cazul unei gospodarii individuale a carei incinta nu este nici asfaltata, nici betonata, fiind practic o suprafata 100% absorbanta din… pamant, costul „colectarii si transportului” apei meteorice reprezinta intre 10% – 45%, functie de nivelul pluviometric lunar!

Afectate de aceasta situatie sunt 770 535 de gospodarii bucurestene (INS – 2017) care platesc fara sa protesteze un serviciu de care nu beneficiaza!

Desigur, a realiza venituri de peste 200 000 000 lei anual fara… a face nimic, este o performanta remarcabila de management care pune in umbra realizarile unui Bill Gates, de exemplu.

Cum este posibil asa ceva?

Pentru a intelege cat de cat remarcabila abordare de management, o scurta investigatie – chiar superficiala – poate oferi cateva explicatii si o argumentatie necesara (dar insuficienta!)[5] pentru a-i pune capat.

Alimentarea cu apa si canalizarea Bucurestilor au caracterul legal (Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006, republicata 2013) de serviciu public (art.1.1), facand parte din sfera serviciilor comunitare de utilitati publice (art.1.3), asigurand satisfacerea nevoilor de utilitate si interes public general ale colectivitatilor locale (art.1.3).

Serviciul public de alimentare cu apa si de canalizare (…) se infiinteaza, se organizeaza si se gestioneaza sub conducerea, coordonarea, controlul si responsabilitatea autoritatilor administratiei publice locale si are drept scop alimentarea cu apa, canalizarea si epurarea apelor uzate pentru toti utilizatorii de pe teritoriul localitatilor (art.2.1).

In cazul Bucurestilor, aplicarea prevederilor legale revine Consiliului General al Municipiului Bucuresti, autoritatea reprezentativa a colectivitatii bucurestenilor, expresie a puterii locale pe care o exercita in numele si in interesul societatii de pe teritoriul Bucurestilor avand (Legea administrației publice locale nr. 215/2001)inițiativă și hotărand, în condițiile legii, în toate problemele de interes local(…)” (art.36.1) avand printre alte atributii si pe cea a gestionarii serviciilor furnizate catre cetateni” (art.36.d)

Aceeasi calitate de reprezentant ale intereselor comunitatii le au si primarii, in general, Primarul general al Bucurestilor – concret, doamna Gabriela FIREA PANDELE – in special.

Daca faptul ca un serviciu vital pentru bucuresteni a fost incredintat catre o societate privata nu are absolut nimic condamnabil in sine, modul in care autoritatile administratiei locale (Consiliul General al Municipiului Bucuresti si Primarul General al Municipiului Bucuresti) vegheaza asupra respectarii si protejarii intereselor bucurestenilor merita o discutie si chiar mai mult…

Infiintata in 12 octombrie 1999, datele financiare disponibile public pentru perioada 2008-2017 indica o crestere a cifrei de afaceri a APEI NOVA de 68% si a profitului de… 213%! Spectaculoasa crestere a cifrei de afaceri nu poate fi explicata prin alinierea in masa a cetatenilor la baremul minim recomandat de „doi litri de lichide pe zi”, la preceptele unei igiene exemplare sau prin cereasca generozitate privind alocarea apei meteorice asupra teritoriului Capitalei! In secundar, ar putea fi avuta in vedere posibila inregistrare exagerat de subiectiva a consumului de apa de catre contoarele furnizate si instalate de chiar… APA NOVA!

Totusi, varianta cu o probabilitate frizand certitudinea este cresterea tarifului: comparativ cu dinamica inflatiei in perioada 1989 – 2011, de 375.3%, cresterea tarifelor practicate de APA NOVA a fost de 37000 (treizecisisaptemii) de ori, (analiza MEDIAFAX) iar intre 2008 si 2015 tariful a crescut cu 125% (DNA!).

Preocupat de lupta principial abstracta impotriva coruptiei, bucuresteanul ignora concretizarea abila si perversa a acesteia sub umila infatisare a facturii lunare emisa de APA NOVA. Aceeasi lipsa a atentiei a caracterizat administratia locala sau alte institutii ale statului, din motive pe care fie nu le solicita nimeni, fie le-a solicitat formal si doar datorita unei alarme venita nu de aiurea ci din Franta natala a APEI NOVA!

In 2011, ONG-ul american Food & Water publica un raport denuntand practicile abuzive de facturare ale APA NOVA si rolul sau in majorarea costului apei.

„Strategia” VEOLIA in Romania este departe de a constitui o premiera. Dimpotriva, constituie o reteta aplicata anterior cu succes in Franta sau alte tari onorate de prezenta sa. Un sindicalist francez a devenit inca din 1990 unul dintre principalii opozanti ai administrarii private a serviciilor de apa. Responsabil cu emiterea facturilor pentru servicii de apa si canal intr-o zona a regiunii Ile-de-France, a constatat perceperea de sume pentru servicii ce nu se regaseau pe teren! Pornind de la aceasta experienta proprie, Jean-Luc Touly, angajat al actionarului VEOLIA si presedinte al Frontului republican de interventie impotriva coruptiei (Franta), a formulat in 2015 o plangere reclamand fapte de „trafic de influenta” si „coruptie activa si pasiva”, APA NOVA, filiala din Romania a grupului VEOLIA fiind banuita de a fi platit mita de peste 12 milioane de euro intre 2008 si 2015 pentru a determina decizii favorabile ale autoritatilor administratiei locale bucurestene privind majorarea tarifului (+125%!) si a determina printr-un intermediar pe primarul Sectorului 1 (Andrei Chiliman) sa renunte la solicitarea (corecta!) de denuntare a Contractului de Concesiune din anul 2000! „Este greu de crezut ca APA NOVA Bucuresti ar fi actionat singura in aceasta schema de coruptie: Grupul VEOLIA pare a fi principalul beneficiar al cresterilor tarifului fraudulos obtinute”, preciza Jean-Luc Touly in plangerea sa.

Fara a ne intreba cum mita de 12 milioane si cresterea uluitoare a tarifului au scapat atentiei institutiilor indrituite din Romania, ele fiind vizibile chiar de la inaltimea Turnului Eiffel, remarcam interventia DNA care sub presiunea scandalului extern deschide la randul sau o investigatie penala, in septembrie 2015, efectuand o descindere la   Primăria Generală Bucureşti şi la cea a Sectorului 1 si ridicand o serie de documente referitoare la Apa Nova (perioada 2008-2015) suspectand ca APA NOVA a platit mai mult de 12 milioane de euro mita intre 2008 si 2015 in schimbul unor decizii favorabile din partea autoritatilor locale.

A fost deschis dosarul nr. 207/P/2015.

Au fost pusi sub urmarire Vlad Moisescu, trezorierul Partidului National Liberal, Costin Berevoianu, consilier al primarului Sorin Oprescu si fost director al Regiei de Apa si Canal Bucuresti, Ovidiu Semenescu, om de afaceri si reprezentant informal al APA NOVA (ar fi intermediat plati ale APA NOVA catre Realitatea Media, Antena 3, B1TV, si RTV!), Teodor Sterian, om de afaceri si finul lui Semenescu, Lavinia Saniuta, director APA NOVA Bucuresti, Giovana Soare, director adjunct APA NOVA Bucuresti, Bruno Roche, fost director general al APA NOVA (in prezent country manager al Veolia Bulgaria!) si succesorul sau Laurent Lalague.

Mai mult, DNA sustine ca APA NOVA si-ar fi constituit un serviciu propriu de informatii, angajand fosti (!) agenti ai serviciilor secrete romanesti pentru spionarea propriilor salariati si „impiedicarea divulgarii informatiilor care ar fi putut divulga activitatile ilegale ale societatii!”

In prezent, nu se stie public nimic despre situatia si perspectivele dosarului, altceva decat faptul ca… nu a ajuns in instanta, fiind posibil clasat in „fichet-ul” cu Micrososft, EADS, Gheorghe Stelian, etc., in asteptarea… prescriptiei!

Nici francezii, la randul lor, nu par a fi doritori de a solutiona cazul, amintindu-si cu intermitente de dosar: pe 9 ianuarie 2018 a avut loc o perchizitie la sediul din Aubervilliers (Seine-Saint-Denis) al VEOLIA (Franta) efectuata de o echipa de anchetatori franco-romana, in cadrul anchetei autoritatilor franceze (Parchetul National Francez, Biroul Anticoruptie al Politiei Judiciare – OCLCIFF) si romane (DNA), purtatorul de cuvant al VEOLIA confirmand aceasta informatie publicata de cotidianul LE PARISIEN.

Departamentul American de Justitie impreuna cu Securities Exchange Commission (SEC) ancheteaza la randul lor din 2017 VEOLIA (cotata la Bursa din New-York intre 2012-2014), banuita fiind de a fi incalcat legile federale americane.

Reactia extrem de intarziata si ezitanta a celor care reprezinta interesele societatii nu face decat sa contribuie la transformarea in convingere cetateneasca a suspiciunii procedurale si principiale juridic. Chiar sa nu fi realizat grupurile cu putere decizionala in cadrul Consiliului General al Municipiului Bucuresti si, respectiv, succesivii primari (valsand ritmic intre putere si opozitie) aspectele evidentiind realitatea abuzului comis prin procedura facturarii de APA NOVA Bucuresti asupra bucurestenilor:

  • Imposibilitatea ca apa potabila livrata sa fie deversata in reteaua de canalizare in procent de 100%;
  • Realitatea utilizarii de catre locuitorii „la curte” a unei importante cantitati de apa pentru udarea gradinilor/curtilor, apa ce este absorbita sau retinuta de teren;
  • Realitatea ca apa meteorica este majoritar absorbita sau retinuta/evaporata de teren neexistand nicio conexiune la reteaua de canalizare;
  • Nu exista nicio contorizare a apei deversate in reteaua de canalizare, astfel incat cetateanul nu are niciun control asupra cifrelor pretinse de APA NOVA ca reprezentand cantitati deversate in reteaua de canalizare;
  • Costul apei preluate in reteaua de canalizare reprezinta intre       10% – 45% din totalul facturii (in functie de volumul pluviometric lunar);
  • Este invocat un serviciul de „colectare” a apei meteorice, in conditiile in care nu este precizat in ce constau si care sunt activitatile in acest sens depuse de APA NOVA;
  • Dinamica cifrei de afaceri si mai ales a profitabilitatii societatii APA NOVA erau suficiente pentru ca membrii responsabili ai Consiliului General al Bucurestilor sau Primarii Generali sa contrazica realitatea solicitarilor succesive de majorare a tarifului de catre APA NOVA.
  • Amploarea publica a scandalului legat de practica VEOLIA / APA NOVA privind manipularea, cu complicitatea institutiilor municipale – in Romania si Franta – tarifului in defavoarea cetatenilor si inceperea urmaririi penale in Romania (DNA), Franta si Statele Unite!

 

Punctul de plecare al celor de mai sus se situeaza in anul 2000, atunci cand nu este exclus ca o moderna „antanta” franco-romana sa fi sugerat unor functionari ai Bancii Mondiale si IFC recomandarea de privatizare a serviciilor municipale de apa si canal (in contextul in care tendinta internationala era de readucere in directa responsabilitate a municipalitatilor a acestor servicii!). Materializarea recomandarii s-a concretizat in   CONTRACTUL DE CONCESIUNE       INTRE MUNICIPIUL BUCURESTI SI APA NOVA BUCURESTI S.A. cu privire la furnizare de servicii de alimentare cu apa si canalizare pentru MunicipiulBucuresti, Romania, incheiat la 20 martie 2000.

Cele peste o suta de pagini ale contractului si formularile savant juridice si tehnice constituie o scuza reala pentru superficialitatea de care a data dovada Primarul General al Capitalei, „simpaticul” domn Viorel Lis, trista si penibila vedeta de prima pagina a tabloidelor, atunci cand a semnat contractul, in prealabil aprobat cu aceeasi condamnabila usurinta de consilierii generali. Despre alti semnatari, domnul Costin Berevoianu si doamna Giovana Soare ne amintim pentru ca au fost ulterior readusi in atentia publicului de catre DNA!

Trecand peste aceasta, ca si cum contractul nu ar fi fost vizibil extrem de favorabil concesionarului VEOLIA / APA NOVA si, mai putin vizibil, atunci, in favoarea unor persoane nominalizate ulterior de DNA, totul in detrimentul bucurestenilor, decizii ulterioare ale Consiliului General al Capitalei au ignorat chiar prevederi ale CONTRACTULUI DE CONCESIUNE (este publicat pe net, pentru curiosi), atunci cand nu erau chiar atat de favorabile concesionarului pe cat ar fi dorit acesta. Redam, ca exemplu, modul in care este definita “Apa pluviala”: apa provenita din precipitatii, care nu s-a infiltrat in pamant si care este deversata in sistemul de canalizare sau conducta colectoare ce recunoaste, rosu pe alb, ca apa pluviala are prostul obicei de a se infiltra in pamant, doar partial deversandu-se in reteaua de canalizare…  Trebuie insa precizat faptul ca limbajul diplomatic apanaj al francezilor isi dovedeste o data in plus eficienta schimbând apa de ploaie in apa meteorica!

Desi VEOLIA si APA NOVA nu fusesera inventate in vremea lui Lao Tzu, acesta a prevazut aparitia lor, formuland principiul ce avea sa stea la baza strategiei grupului francez: „Nimic nu este mai moale sau mai flexibil decat apa si totusi nimic ( si nimeni! – n.n.) nu-i poate rezista!”

Cum puteau sa-i reziste tocmai bucurestenii?!!

Teoretic, puteau! Contractul stipuleaza ca „Apa Nova îşi dezvoltă activitatea în conformitate cu Contractul de Concesiune semnat pe data de 20 martie 2000, cu Municipiul Bucureşti şi cu respectarea legislaţiei române în vigoare.

Evoluţia tarifelor este supusă unor mecanisme contractuale precise, sub controlul ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare a Serviciilor Comunale) şi al unei Comisii de Experţi Internaţionali.”

Teoretic, consumatorul bucurestean al apei, beneficiaza de aliati puternici in relatia cu implantarea din Capitala a grupului francez VEOLIA: Consiliul General al Municipiului Bucuresti, Primarul General al Municipiului Bucuresti, Avocatul Poporului, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti, Departamentul National Anticoruptie, deputati si senatori…

Aproape iti vine sa plangi de mila VEOLIA – APA NOVA nevoita a „lupta” contra celor de mai sus daca, asemeni „copilului cu doua moase care ramane cu buricul netaiat” bucuresteanul, in ciuda pleiadei sale de aliati nu ar fi un cobai menit a demonstra ca pretul apei nu este niciodata atat de mare incat sa nu fie platit cu docilitate… Faptul ca „mamaliga nu explodeaza” este o realitate incurajanta si cunoscuta nu doar de catre francezii de la VEOLIA – APA NOVA!

Solicitarea de clarificari si de reasezare a criteriilor de facturare a apei deversate (nicidecum „colectate” si cu atat mai putin „transportate”, ea curgand datorita gravitatiei, gravitatie nepurtatoare inca de taxe!) la reteaua de canalizare pe criterii cinstite adresata Domnului Jorj Madalin MIHAILOVICI, CEO al VEOLIA Romania era absolut normal sa ramana fara raspuns datorita anonimitatii conferita petentului de calitatea de simplu cetatean al Bucurestilor. Asa a si ramas scrisoarea din data 07 mai 2018…

A raspuns insa APA NOVA Bucuresti, prin „imputernicit” Alexandru Mihai ENEA, director Directia Clienti, precizand ca „factura a s-a emis corect si nu necesita recalculare”, deoarece s-a efectuat conform Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti (unul dintre aliatii bucuresteanului!) nr.157/2005 si 23/1993.

Urmatorul aliat al bucuresteanului, Primaria Generala a Municipiului Bucuresti, a ignorat total solicitarea de sprijin din data de 15.06.2018, considerand – probabil – in mod eronat ca aspectul nu trebuie disjuns de ancheta penala DNA si avantajata de faptul ca nerespectarea obligatiei de a raspunde sesizarilor cetatenilor nu are niciun fel de consecinta materiala sau financiara…

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, prin chiar Directorul General Paul Silviu ANGHEL, se eschiveaza cu abilitate ( „aspectele reclamate excedeaza sfera de competenta ANPC”) transmitand sesizarea catre Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice!

Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilitati Publice nu se lasa mai prejos si remite sesizarea Autoritatii Municipale de Reglementare a Serviciilor Publice (AMRSP fosta ARBAC!), infiintata prin Hotararea Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 271/1999.

Autoritatea Municipala de Reglementare a Serviciilor Publice nu face nota discordanta ci predecesorii si nu a raspuns nici pana astazi (octombrie 2019!).

Subiectul este evident „fierbinte”, in conditiile in care scandalul tarifului este pe agenda axei Bucuresti – Paris – Washington (DNA – OCLCIFF – Department of Justice/SEC) iar structurile aliantei VEOLIA/APA NOVA – institutii municipale sunt suficient de complexe daca luam in calcul doar valoarea de 12 milioane de euro a bugetului alocat consolidarii sale!

Daca nefericita regina a Frantei, Marie-Antoinette ar fi contemporana cu noi, in mod sigur ar fi avut actiuni la „VEOLIA” si ,la fel de sigur, ar fi sugerat bucurestenilor clienti ai filialei sale din Romania solutia evitarii pretului ridicat al apei: ”Beti vin sau bere!

‎Pentru ca suntem bautori de apa declarati oficial ca “francofoni” recunoastem influenta pe care o exercita asupra noastra celebrul “J’ACCUSE” al lui Emile ZOLA si afirmatia sa la fel de celebra “La verite est en marche!” ca un indemn a continua pana cand eroul “in oglinda” al prezent intitulatei balade (“in oglinda” pentru ca Toma Alimos, Tunsu’ sau Pintea luau de la bogati si dadeau la saraci, in timp ce APA NOVA procedeaza invers) va trebui sa recunoasca faptul ca o picatura de apa cazuta pe pamant este inghitita de acesta si nu are nicio sansa sa parcurga zece, douazeci sau mai multi metri pentru a se strecura nediminuata prin gratarul gurii de canal stradale!

 

Nota : Articolul este o a doua editie, usor revizuita si actualizata a unuia publicat anterior. Republicarea sa este inspirata de strategia lui Cato cel Batran care, repetând cu obstinatie “ Ceterum autem censeo Carthaginem esse delendam(Cartagina trebuie distrusa!) a reusit pana la urma sa determine distrugerea Cartaginei!

 

[1] Cu generozitate, neglijam cantitatea de 56 mm/an/mp zapada!

[2] 1 mm apa pluviala / mp = 1 l

[3] 1000 l = 1 mc

[4] 1.90 lei + 9% TVA

[5] Primaria Generala a Capitalei, Institutiile de Protectie a Consumatorilor, organele cu atributii de informare si cele de investigare stau intr-o expectativa… suspecta!

Blog at WordPress.com.

Up ↑